„Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!“ (Evrei 4.7)

   Dumnezeu ne spune de trei ori aceste cuvinte. Le poți citi în Evrei 3.7, în Evrei 4.7 și în Psalmul 95.7.

   Dumnezeu te atenționează, astfel încât nu poți să te prefaci că n-ai auzit glasul Lui. El mai spune: „ ...cel ce-și împietrește inima cade în nenorocire“ (Proverbe 28.14).

   De aceea deschide-ți inima la glasul Domnului Isus care te cheamă să-ți dea viața veșnică!

Făclia lui Alexandru

   Despre Alexandru cel Mare se povestesc următoarele:

   De fiecare dată când asedia o cetate dușmană, înfigea în pământ o făclie arzândă în fața porților cetății. Acest lucru însemna că fiecare care venea la el, atât timp cât ardea făclia, putea rămâne în viață. Când făclia era scrum, atunci nimeni nu scăpa de răzbunarea fatală la luarea cu asalt a cetății.

   Și făclia vieții tale arde. Dar cât timp încă, nu știi. Un vânt neașteptat poate să o stingă într-o clipă. De aceea gândește-te că există Cineva care îți oferă acum harul!

   Ce va fi mâine, nu știi. Astăzi, Dumnezeu vrea să-ți dea harul, și anume în Fiul Său, Isus Hristos, care a vrut să moară și pentru tine pe crucea de la Golgota.

   De aceea Duhul Sfânt îți strigă:

   „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!“ (Evrei 4.7).

   Dacă trece timpul harului, rămân numai aceste cuvinte:

   „Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!“ (Evrei 10.31).

Învață tu, fetițo

Învață tu, fetițo,

privind la tot ce vezi

cum trebuie-n viață

să umbli și lucrezi.

Privește izvorașul

cum curge de frumos

și-nvață s-ai oriunde

un chip și-un mers voios.

Privește rândunica

ce-și face cuib cântând

și-nvață hărnicia

și cântecul, lucrând.

Privește tot și-nvață

din tot ce vezi mereu,

ca viața ta curată

s-o dai lui Dumnezeu.

Privește puișorii

când beau privind în sus

și-nvață rugăciunea

plăcută lui Isus.

Privește pisicuța

ce-și spală blana sa

și-nvață curăția

în toată viața ta.

Privește grădinița

cu florile zâmbind

și-nvață bunătatea

din inimă, iubind...

Privește tot, fetițo,

și-nvață ce ți-am spus

ca să trăiești o viață

frumoasă cu Isus...

 

Floarea albă

   O grupă de turiști a vizitat o mină de cărbuni. La intrarea în mină creștea o plantă cu flori albe, strălucitoare. Vizitatorii s-au mirat de faptul că această floare albă, înconjurată de praf negru de cărbune, rămăsese așa de curată și de albă. Un miner aruncă o mână de praf de cărbune peste floarea albă, dar niciun firicel de praf nu se prinse de floare. Petalele ei păreau acoperite cu o „glazură“ care respingea particulele de murdărie. Dumnezeu, Creatorul, a creat astfel această floare ca să rămână albă ca zăpada în mijlocul norilor negri de praf.

   Fiecare om care se întoarce la Domnul Isus primește prin nașterea din nou o „natură nouă“, adică viață nouă, dumnezeiască. Această „natură nouă“ a unui credincios se aseamănă acestei flori albe: ea nu poate fi „murdărită“ de păcatul din jurul nostru, pentru că răul nu poate găsi niciun punct de contact.

   Natura veche este încă în noi și ea ne conduce mereu la păcat. De aceea este necesar să stăm aproape de Domnul Isus pentru a rămâne păziți. Din propria noastră putere nu reușim acest lucru, dar viața nouă din noi posedă capacitatea de a învinge răul.

   „Oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea.“ (1 Ioan 5.4). 

Împăratul și fiul bucătarului

   Un împărat francez a fost văzut odată de slujitorii săi când acesta povestea cu fiul bucătarului său și îi spunea câte ceva din Biblie. Slujitorii i-au spus împăratului că e sub demnitatea lui ca împărat al Franței să se preocupe și să învețe pe fiul bucătarului.

   Răspunsul împăratului a fost nobil:

   - Prietenii mei, a spus el, acest băiat are un suflet la fel de prețios ca al meu și a fost răscumpărat cu același sânge prețios. Dacă nu a fost sub demnitatea Mântuitorului meu – Împăratul slavei – să moară pentru el, atunci nu este nici sub demnitatea împăratului Franței să-i povestească ce a făcut Domnul pentru mântuirea lui.

   Nu este ceva măreț că Domnul Isus ca Mântuitor a venit la noi și a murit, ca tu și eu să putem fi mântuiți? Cine crede în Isus Hristos are dreptul să devină ucenicul Lui și poate să învețe de la El. Domnul Isus vrea să te folosească, ca ucenicul Său, pentru a-i ajuta pe alți oameni și pentru a le povesti despre El.

O simplă floare

   La auzul soneriei, doamna Rodrigues tresări. Cum nu avea obicei să viziteze pe nimeni, se întreba cine ar fi putut să fie la uşa ei. Deschizând uşa, văzu în faţa ei un băieţel care i se adresă respectuos:

   - Bună ziua. Noi suntem vecinii care s-au mutat recent în locuinţa de alături şi mama m-a trimis să vă dăruiesc această floare.

   Înainte ca femeia să răspundă, băiatul îi aşeză în braţe ghiveciul cu floarea pe care mama lui i-o dăduse. Îndepărtându-se adăugă:

   - Trebuie pusă aproape de fereastră, pentru că îi place lumina!

   Intrând în casă, aşeză ghiveciul lângă fereastră, aşa cum micuţul o sfătuise.

   Din nefericire, după câteva zile, floarea începu să se ofilească. Când observă acest lucru, doamna Rodrigues se întristă. Îşi aminti atunci de spusele băiatului care i-a adus această floare: „îi place lumina“.

   Luând o cârpă şi un lighean cu apă începu să spele geamurile murdare şi să aerisească încăperea în care aerul devenise aproape irespirabil.

   Abia termină de spălat geamurile, când o rază de soare se furişă prin fereastră în camera întunecată descoperind astfel dezordinea şi mizeria din fiecare ungher. Fiindu-i ruşine de mizeria în care trăia, doamna Rodrigues se puse pe treabă: mai întâi luă o cârpă şi începu să şteargă praful de pe mobilă. Camera începu să capete altă înfăţişare. Bucuroasă de schimbările ce se vedeau în jurul ei, femeia continuă să spele, să cureţe şi să aranjeze.

   După ce termină de aranjat camera, se ocupă de propria ei toaletă. Mergând să caute haine curate, găsi într-un ungher al dulapului, nu bani aşa cum ar fi dorit, ci ceva care urma să-i aducă fericirea pe care n-a avut-o niciodată: o Biblie.

   Descoperirea acestei cărţi trezi în ea o mulţime de amintiri: amintirea mamei ei, a copilăriei, a primei ei participări la adunarea credincioşilor, amintirea timpului când încă se gândea la Dumnezeu... În acelaşi timp, femeia se întrebă de ce dragostea pe care o avea altădată pentru Dumnezeu s-a stins în ea. Cu Biblia în mâini, cufundată în amintiri, se întrebă cum de nu s-a mai rugat de atâţia ani.

   Duminica următoare ieşi la plimbare. Drumul pe care apucă, o conduse la intrarea în sat. Deodată îi ajunse la urechi melodia unui cântec cunoscut altădată. Ochii i se umplură de lacrimi. Se apropie de locul de unde se auzea venind cântecul. De partea cealaltă a zidului de care îşi lipi la un moment dat urechea, auzi cuvintele unei rugăciuni. Cu urechea mereu lipită de zid ascultă citirea Cuvântului lui Dumnezeu, care îi atinse inima frântă şi îi topi gheaţa din suflet.

   Întorcându-se acasă, se aşeză pe genunchi şi plină de pocăinţă mărturisi Domnului păcatele ei. Ea înţelese că este oaia rătăcită pe care Bunul Păstor a căutat-o. De ce S-a folosit Domnul ca să o regăsească? De o floare care iubeşte lumina şi de o rază de soare care a pătruns prin fereastră. Puţin câte puţin, ea însăşi deveni o rază de soare. Comportamentul ei şi afecţiunea pe care o manifesta, i-a bucurat pe toţi cei care o înconjurau.

Aprilie

Prin văi,

pe dealuri,

prin poieni,

privirea s-o dezmierde,

cresc flori

și frunze,

și mereu

mai moale-i iarba verde.

Din alte țări vin înapoi

cocori și rândunele

și vine primăvara iar

cântând, la noi, cu ele...

O, Tatăl nostru cel din cer,

te rog să-mi dai și mie,

cum florilor și ierbii dai,

frumoasa curăție.

Dă-mi cântec fericit așa

cum dai la păsărele,

ca vesel

și eu să-Ți slăvesc

iubirea Ta,

ca ele...

Titanic „vaporul de nescufundat“

Actual în urmă cu 100 de ani

(1912)

   „Ce vapor uriaș!“ se gândeau copiii care stăteau atunci la mal și se minunau de cel mai mare vapor al lumii. Peste 250 m lungime și 28 m lățime – așa de lung cât două terenuri de fotbal într-un stadion!

   Cele patru hornuri mari erau elegante. Vaporul aluneca foarte liniștit și maiestuos pe apă. În comparație cu Titanic, alte vapoare arătau ca niște vapoare de jucărie.

   Imaginează-ți că ai fi putut să călătorești în acest vapor frumos! Ai fi avut de ce să te minunezi!

   Oamenii cei mai bogați se aflau între primul și al doilea horn. Casa scărilor era dominată de o cupolă de sticlă și lambrisată cu lemn de stejar. Existau chiar trei lifturi, care se puteau utiliza. Pe puntea D a vaporului se afla sala de mese, care în anul 1912 a fost cea mai mare încăpere de pe vreun vapor. Cele mai delicioase mâncăruri se puteau servi acolo. Exista chiar și un ștrand, care putea fi încălzit.

   Totul era ceva mai mic la oamenii mai puțin bogați. Dar și acolo, totul era așa de nobil, cum nu se putea vedea pe nici un alt vapor.

   Mai mult de 500 de oameni se ocupau de cei peste 2.500 de călători. 325 de oameni îngrijeau ca vaporul să se poată deplasa.

   În 14 aprilie 1912, Titanic aluneca ușor pe mare în direcția America. Vremea era splendidă. Oamenii sărbătoreau și savurau această călătorie minunată. Nu se putea întâmpla nimic. Mulți oameni chiar spuneau că Titanicul este de nescufundat!

   Căpitanul și cârmacii știau foarte bine că pe ruta lor în acest anotimp pluteau pe apă aisberguri. Dar aceste atenționări au fost considerate lipsite de importanță.

   Dar deodată au pornit alarmele. Un aisberg apăru înaintea Titanicului. Vaporul uriaș nu mai putu să-l evite. A lovit aisbergul cu partea frontală. Încet, apa pătrunse în vapor, dar cei mai mulți oameni erau încă fără griji. Titanicul era așa de stabil – de fapt, de nescufundat.

   Vaporul începu să se încline. Căpitanul ordonă ca oamenii să coboare în bărcile de salvare. Mai întâi femeile și copiii. Au existat mulți care nu au vrut. Dar au fost și prea puține bărci de salvare. Pentru mulți oameni, orice ajutor a venit prea târziu...!

Fascinația tehnicii

   Acesta a fost un vapor impresionant, extraordinar de mare, frumos și construit după cea mai înaltă tehnică.

   Nu este ceva deosebit? Și tu ești creat genial. Tu ești minunat în ochii lui Dumnezeu. El este Creatorul tău! Tu poți să gândești și să citești acest text. Cei mai mulți oameni au ochi, cu care pot vedea, o gură, cu care pot vorbi, urechi pentru auzit, picioare pentru umblat. Și multe, multe altele... Inventatorii Titanicului au fost lăudați și admirați. I-ai spus vreodată „Mulțumesc“ marelui Dumnezeu, care te-a creat?

Capacitatea de muncă

   Pentru acest vapor au fost necesari mulți oameni, ca el să se poată deplasa.

   Pentru a putea funcționa corpul nostru, avem nevoie de Dumnezeu. El ne dă aerul pentru a respira. Mâncarea, pe care o mănânci, El o face să crească. El te iubește, te cunoaște, îngrijește de tine! El dorește ca tu să fii fericit.

Start + Țintă

   Titanicul a vrut să ajungă în America! Avea o țintă!

   Și în viața ta există un start și o țintă. Te-ai născut și cândva va trebui să mori. Este important să știm care este ținta noastră! Biblia spune că fiecare își hotărăște ținta! Orice om are o inimă rea. Din cauza unei singure minciuni sau a unui singur cuvânt rău nu putem intra în cer. Dumnezeu, care locuiește în cer, este absolut sfânt și drept, iar El nu poate și nu vrea să aibă nimic de-a face cu răul.

Ajutorul

   Prin radio, marinarilor li s-a oferit ajutorul. Dar aceștia nu au luat în serios situația în care se aflau.

   Isus Hristos oferă ajutorul și spune: „Lăsați copilașii să vină la Mine...“ Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost batjocorit, bătut și pus pe cruce, din cauza păcatelor noastre. El Și-a dat viața, ca noi să avem posibilitatea să ajungem în cer. Vino la El!

Salvarea

   Au existat bărci de salvare. Unii au avut dreptul să urce în ele, alții nu. Pentru mulți nu a existat un loc în bărcile de salvare.

   Dar la Isus Hristos este altfel. Oricine Îl acceptă, poate să fie salvat. Noi nu trebuie să mergem în iad. În Biblie este scris: Crede în Domnul Isus, și vei fi mântuit. Crede că Isus Hristos a murit pentru păcatele tale și recunoaște în rugăciune înaintea lui Dumnezeu păcatele tale. El dorește ca să ajungi sigur la țintă și să fii odată fericit la El și la Domnul Isus.

Faci vreo bucurie?

   O mamă evlavioasă și cu frica lui Dumnezeu avea două fetițe frumoase și drăgălașe. Ea se îngrijea mult de creșterea copilelor sale și în fiecare seară, înainte de culcare, le întreba dacă au făcut în ziua aceea cuiva vreun bine sau vreo bucurie. Într-una din zile, fetița cea mai mare răspunse la întrebarea mamei sale:

   - Mamă, nu-mi aduc aminte să fi făcut astăzi cuiva vreun bine. S-a întâmplat însă, că o fetiță, care este cu mine în bancă, a ajuns astăzi cea dintâi în clasă. Eu m-am bucurat de aceasta și uitându-mă la ea am râs, iar după aceea am îmbrățișat-o și am sărutat-o. Atunci ea mi-a zis, că eu sunt foarte prietenoasă și bună cu ea. Aceasta e tot ce am făcut astăzi, mamă dragă.

   Cealaltă fetiță îi istorisi mamei sale următoarea întâmplare:

   - Unei fetițe care șade la școală lângă mine, i-a murit un frate mai mic. Când lucram tema, ce ne-o dădu profesorul, am văzut-o pe fetița aceasta că se ascunde după carte și plânge... Eu văzând aceasta, m-am întristat, mi-am ascuns și eu fața după carte și am plâns. Fetița se uită atunci la mine, părând a fi mângâiată și zise: Nu știu pentru ce, dar tu ești atât de bună față de mine.

   Mama sărută fetițele și le zise:

   - Să plângem cu cei ce plâng și să ne bucurăm cu cei ce se bucură. Făcând aceasta ne arătăm iubirea față de ei și urmăm exemplul Mântuitorului nostru.

Tu m-ai prins de mână...

   Radu plângea.

   Dacă ar fi fost mai atent!

   Alaltăieri a alergat pe stradă după minge și nu a văzut mașina... Și acum se afla aici la secția de copii în spital, iar picioarele îl dureau rău de tot. Își ascunse capul în perna albă, căci Silvia nu trebuia să-i vadă lacrimile. Silvia se afla în patul alăturat și era cu doi ani mai mare decât el, iar Radu se rușina puțin că plângea.

   Dar Silvia observase deja de mult timp acest lucru.

   Oare va râde de el?

   Nu, Silvia avusese și ea dureri zile întregi și putea să-și imagineze cum se simțea el. De aceea întrebă plină de compasiune:

   - De ce plângi, Radu? Te doare așa de rău?

   Băiatul dădu doar din cap, și Silvia se gândi: „Trebuie să-i distrag puțin atenția!“ Ea se gândi puțin și apoi îl întrebă:

   - Ai mers vreodată la o școală duminicală?

   - Nu, nu știu deloc ce este o școală duminicală, răspunse Radu.

   - Nu ai auzit niciodată despre Domnul Isus?

   - Nu, explică Radu.

   - Ah, ce păcat, se miră Silvia, atunci înțeleg bine de ce ești așa de trist. Dar dacă dorești, îți povestesc despre dragostea lui Dumnezeu și cum Dumnezeu a promis mântuirea, cum a venit Domnul Isus ca și copil pe pământ și patul Său a fost o iesle, cum a binecuvântat copiii, cum a vindecat pe mulți bolnavi de durerile lor, cum a mângâiat pe mulți îndoliați, iar pe toți, care au venit la El și au chemat Numele Său, i-a făcut fericiți. Și cum a murit la final pe crucea de la Golgota, pentru a face ispășire pentru păcatele noastre. Cum a înviat a treia zi și după patruzeci de zile a mers în cer și acolo este acum preocupat să-i ajute pe cei nefericiți și pierduți și să-i facă fericiți.

   - Da, spuse ea aproape fără răsuflare, aici în spital a făcut fericiți pe mulți copii. Și toți știu acum că El este Mântuitorul și Salvatorul lor.

   - El i-a făcut foarte fericiți...? Vine încoace în vizită? întrebă curios Radu.

   - Domnul Isus este întotdeauna la noi, chiar dacă nu Îl putem vedea, îl asigură Silvia.

   - Dar eu sunt prea mic, poate nici nu mă va vedea, se îndoi Radu. Dar știu ce am de făcut! Îmi voi întinde mâna afară din pat, atunci El va vedea că Îl aștept când va trece pe aici și va ști că doresc să mă facă și pe mine fericit.

   Astfel își întinse mânuța sa cât putu de mult afară din pat. Cuvintele Silviei l-au mângâiat evident și l-au umplut de speranță. Și curând adormi epuizat cu obrajii acoperiți de lacrimi și cu un zâmbet fericit pe față.

   Când o soră medicală intră în cameră, zări mânuța lui Radu atârnând afară din pat. Ea dori să o pună într-o poziție comodă pe pătura lui, dar Silvia obiectă:

   - Nu, vă rog lăsați mâna lui așa, el a întins-o special așa!

   - Dar pentru ce? se miră sora.

   Silvia îi explică.

   Tânăra femeie plecă tăcută din cameră, atinsă de credința celor doi copii. – Câteva zile mai târziu își deschise și ea inima Evangheliei.

   Dar dacă Silvia nu i-ar fi povestit lui Radu despre Domnul Isus...?