Nevinovat şi totuşi pedepsit

   Eram în primele clase ale şcolii primare. În sala de clasă, băncile erau aşezate pe rânduri şi în fiecare bancă puteau sta trei elevi. În banca din faţă pe locul din mijloc stătea Florin. În aceeaşi bancă, dar în partea dinspre fereastră era locul meu. Învăţătorul nostru avea obiceiul ca în timpul orei de curs să se aşeze pe bancă lângă Florin.

   Florin era un băiat isteţ. El locuia la nişte ţărani şi acolo trebuia să lucreze greu. De aceea şi venea aproape totdeauna cu întârziere la şcoală. Nici nu începeau bine orele de curs, că Florin îl şi întrerupea pe învăţător cu tot felul de glume. Deseori învăţătorul i-a atras atenţia. Dar orice cuvânt din partea învăţătorului avea efect asupra lui doar un timp scurt. Astfel s-a ajuns până acolo că învăţătorul l-a făcut pe băiat să fie liniştit printr-o „metodă zdravănă“. Sărmanul băiat primea aproape în fiecare zi câteva palme.

   Într-o zi, noi doi ne-am schimbat locurile, fără ca învăţătorul să observe acest lucru. Imediat însă incidentul s-a produs! Fiind pe locul meu, Florin s-a folosit de ocazie să facă glume. Învăţătorul m-a lovit pe mine considerând că l-a atins pe vinovat. Am primit pe neaşteptate câteva palme. Când învăţătorul a recunoscut eroarea, a fost deja prea târziu.

   Câţiva ani mai târziu, L-am primit pe Domnul Isus ca Mântuitor al meu. Am cugetat mult la faptul că El, Cel nevinovat, a luat asupra Sa de bunăvoie pedeapsa pentru păcatele mele. Întâmplarea din şcoală m-a ajutat să înţeleg mai bine acest lucru. Atunci am primit pedeapsa pentru neascultarea unui coleg. Dar despre Domnul Isus citim în Isaia 53, versetul 5:

   „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.“

   Ce fericiţi putem să fim că Domnul Isus a purtat pedeapsa noastră! Te bucuri de acest lucru?

Dumnezeu – Tu eşti ocrotirea mea. Psalm 32.7

Dumnezeu – Tu eşti ocrotirea mea. (Psalm 32.7)

La telefon

   Astăzi, Cătălina nu doreşte să se joace în faţa casei. De ce nu? Soarele străluceşte aşa de frumos, iar în grădină înfloresc flori minunate.

   Cătălina se simte singură; părinţii ei sunt plecaţi toată după-masa. Totul pare aşa de pustiu!

   Deodată se aude un sunet cunoscut. Ah, este telefonul! Tocmai acum, când mama şi tata nu sunt acasă! Să răspundă? Şi dacă nu ştie ce să spună?

   Cătălina ezită. Pentru că telefonul continuă să sune, Cătălina porneşte ca o săgeată înspre telefon, ridică receptorul şi ascultă... puţin înfricoşată! Deodată faţa i se luminează: „Bună ziua, tată. Da, sunt bucuroasă să te aud... Da, mă bucur... te aştept!“

   Cătălina este ca transformată. Acum nu se mai simte singură, cu toate că nu a văzut pe nimeni. Dar a auzit glasul tatălui ei drag. Aceasta a fost ceea ce a avut nevoie.

   Există o legătură de telefon nevăzută, prin care Dumnezeu poate veni foarte aproape de oamenii temători şi singuratici. Aceasta este Biblia. Dacă deschidem această carte, Îl auzim pe Dumnezeu, chiar fără să-L vedem. Şi oricine Îi poate răspunde: prin rugăciune!

   Dacă ascultăm de glasul Tatălui nostru ceresc, viaţa noastră se schimbă. Totul devine bine când vorbim cu El.

   În fiecare dimineaţă se face auzit un sunet încet în inima ta: „Citeşte Biblia!“ Ia-ţi timp ca să asculţi!

„El îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El îmi trezeşte urechea să ascult cum ascultă nişte ucenici.“ Isaia 50.4 

Şantajul

 

   Aruncând o piatră, un băiat de 12 ani a omorât din greşeală o gâscă, ce umbla prin curtea părinţilor săi. Pentru că se simţea neobservat, ascunse în pământ animalul pentru a nu fi pedepsit. Dar seara, sora lui îi spuse:

   - Astăzi este rândul tău la spălatul vaselor, altfel îi spun mamei ce ai făcut.

   Băiatul s-a supus de teamă să nu fie pârât. Dar în ziua următoare, când sora lui a vrut din nou să-l şantajeze, el îi răspunse:

   - Nu, astăzi speli tu vasele. I-am spus mamei tot şi m-a iertat.

   El s-a simţit aşa de eliberat şi de uşurat; conştiinţa lui nu îl mai acuza; şi nimeni nu putea să-l pună sub presiune din cauza celor întâmplate.

   Dacă ne-am încărcat cu vină, cei care ştiu în ascuns vina noastră pot să folosească anumite situaţii şi să ne şantajeze. Dar să recunoaştem înaintea lui Dumnezeu vina noastră! El ne iartă cu mare bucurie. Şi dacă este posibil, ar trebui să recunoaştem greşeala noastră şi în faţa aceluia pe care l-am rănit sau l-am păgubit.

   Dar de unde luăm putere să ne îndepărtăm de rău şi să recunoaştem sincer înaintea lui Dumnezeu totul? Această putere o primim, dacă ne încredem pe deplin în Isus Hristos. El a suportat moartea de cruce, pentru a ispăşi păcatele noastre. Dacă ne întoarcem în credinţă la El, vom fi eliberaţi de povara vinei noastre – înainte de toate, de ceea ce ne ţine legaţi şi ne apasă conştiinţa. Şi apoi, dacă mergem în viaţa noastră cu Isus, El ne poate păzi, ca să nu mai cădem în greşelile de odinioară.

„Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit!“ Psalm 32.1