marți

Înţelegi ce citeşti?



   Nu este destul să citim Scriptura, mai trebuie să o şi înţelegem. În ea sunt însă lucruri greu de înţeles. Pentru ceea ce nu înţelegem este bine să întrebăm pe un frate mai în vârstă. Dar lucrul cel mai de seamă este să ne rugăm ca şi psalmistul: „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale“ (Psalm 119.18).

Când citeşti?



   Timpul cel mai bun pentru cititul Scripturii este dimineaţa. Atunci capul ne este limpede, iar noi suntem liniştiţi. Seara suntem obosiţi, prin minte ne trec tot felul de lucruri pe care le-am trăit în timpul zilei şi gândurile noastre fug încolo şi încoace. De aceea să căutăm să ne trezim cu un sfert sau o jumătate de oră mai devreme, şi să petrecem aceste clipe cititnd Scriptura şi rugându-ne. În felul acesta vom împlini rugăciunea din Psalmul 143.8: „Fă-mă să aud dis-de-dimineaţă bunătatea Ta, căci mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalţ sufletul.“

Cum citeşti?



   De mântuială, în grabă, ca să se spună că ai citit din Scriptură? Răsfoind-o şi ciugulind de ici şi de colo câte un cuvânt? Dacă citeşti Scriptura în felul acesta, atunci cititul nu-ţi va folosi la nimic. Scriptura trebuie citită cu rânduială. Dar, chiar dacă citim Biblia regulat, nu este destul, ci trebuie să căutăm să întipărim cele citite adânc în lăuntrul nostru şi să nu le uităm. Despre misionarul David Livingstone se povesteşte că la vârsta de 9 ani a ştiut pe de rost tot Psalmul 119, care are 176 versete. Cunoaştem mulţi credincioşi care au obiceiul acesta frumos, de a memora versete din Biblie. Şi ce bine îţi prinde, când eşti singur, când zaci bolnav, să ştii cuvinte din Scriptură pe dinafară.
   De aceea, dragi copii, citiţi cu multă atenţie şi faceţi cum spune psalmistul: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcăturiesc împotriva Ta (Psalm 119.11).

Ce citeşti?



„Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea” (Psalm 119.105).

   Munca şi învăţătura sunt lucruri importante, dar nu sunt lucrurile cele mai de folos. Ce folos, dacă un om ştie şi cunoaşte multe, dar nu este călăuzit pe drumul cel bun? Despre un astfel de om, o vorbă bătrânească spune: „Brânză bună în burduf de câine.“ Aceasta înseamnă că ce ştie e frumos şi de preţ, dar viaţa lui nu face nici doi bani. Să fim şi noi aşa? Să ne ferească Dumnezeu! De aceea trebuie să luăm aminte nu numai la învăţătura noastră, ci şi la felul în care ducem viaţa. Şi pentru a fi feriţi de căi greşite, trebuie să ne lăsăm călăuziţi de Cuvântul lui Dumnezeu, de Biblie. Iată de ce vrem să vă întrebăm acum: Ce citeşti?
   În sufletul tău tânăr se pot strecura multe învăţături otrăvitoare din cititul cărţilor rele. Spune-mi ce citeşti, şi-ţi voi spune cine eşti. În lume sunt o mulţime de cărţi cu poveşti urâte şi rele. Dacă le citeşti, înseamnă că îţi hrăneşti sufletul cu o hrană greţoasă şi rea. Fereşte sufletul tău de o astfel de hrană şi dă-i mâncarea gustoasă, miezoasă şi plină de bunătate a Cuvântului lui Dumnezeu. „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea“ (Psalm 119.103).

sâmbătă

Seminţe



   Florin şi fratele său mai mare Teodor erau pe drum spre canal. Acolo era cea mai mare alee de castani din toată împrejurimea. Deja de departe au văzut mulţi copii cu pungi de plastic pline cu castane. Florin şi Teodor căutau cu înfrigurare după globurile maro. Pungile lor deveneau tot mai grele şi mai grele. Se bucurau, căci doreau să hrănească la iarnă cu aceste castane cerbii din rezervaţia de vânătoare.
   Deodată, Florin l-a întrebat pe fratele lui mai mare:
   - La ce mai sunt bune castanele, în afară de a fi mâncate de cerbi?
   Teodor i-a explicat fratelui său că de fapt castanele sunt seminţe, din care mai târziu vor creşti alţi castani.
   Teodor i-a povestit ce a învăţat la lecţia de biologie:
   - Aproape toate plantele au seminţe, mici sau mari, ascunse sau vizibile. În fiecare sămânţă se află toate caracteristicile pentru planta de mai târziu.
   Aceste seminţe pot fi extrem de mici ca la ierburi, dar ele pot fi şi mari şi să fie înconjurate de o coajă tare ca la ghindă şi castană. Multe seminţe sunt aşezate în pulpa fructului ca la măr sau la dovleac.
   Seminţe deosebite au brazii şi pinii, care sunt ascunse în conuri. Primăvara conurile se deschid, iar seminţele, care au o aripă mică, cu membrană, sunt purtate şi împrăştiate de vânt la distanţe adesea mari.
   Din toate seminţele care cad pe pământ pot ieşi noi plante, care formează apoi iarăşi fructe şi seminţe noi. Sămânţa veche moare, pentru ca să apară noi plante şi astfel noi fructe.
   În Biblie, Domnul Isus spune: „Dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă“ (Ioan 12.24). Grăuntele de grâu care a murit este o imagine despre Domnul Isus. El a murit pentru mine şi pentru tine, şi toţi care cred în El şi au fost salvaţi prin sângele Lui preţios aparţin de rodul muncii sufletului Lui (a se compara cu Isaia 53.11).