marți

Prea târziu



   Furtuna vuia prin pădure. Era miezul nopţii; pădurarul stătea în pat. Deodată sări în sus:
   - Femeie, cred că am auzit pe cineva strigând.
   Deschise fereastra şi ascultă. Linişte!
   - Femeie, sunt aproape convins că a fost un strigăt după ajutor; trebuie să merg afară şi să văd.
   Dar femeia îl sfătui:
   - Sigur te-ai înşelat; a fost vuietul furtunii. Cine să fi strigat? Pe la noi trece rareori ziua cineva prin pădure, dar de cum noaptea.
   Când totuşi pădurarul s-a îmbrăcat, ea a spus:
   - Vei răci cu siguranţă şi vei avea o aprindere la plămâni, ca anul trecut! Gândeşte-te la mine şi la copiii tăi!
   Astfel, pădurarul s-a lăsat convins şi s-a pus iarăşi în pat.
   Când a mers afară înainte de revărsatul zorilor, a găsit nu departe de casă trupul fiului său, care pe neaşteptate fusese eliberat de la armată. Dorul de casă l-a îndemnat chiar în noaptea aceea să meargă la părinţii lui. Aproape de casă căzu şi îşi rupse piciorul, şi pentru că nimeni nu i-a venit în ajutor, a îngheţat în zăpadă.
   Accidentatul ar fi putut fi ajutat, dacă părinţii şi-ar fi dat osteneala să facă un efort şi să renunţe la comoditatea lor. Dar aşa, sărmanul a murit.

   Nu acţionăm şi noi adesea într-un mod asemănător, când este vorba de mântuirea sufletelor nemuritoare? Suntem gata să facem un efort? Pavel a spus despre el şi colaboratorii săi: „Dragostea lui Hristos ne constrânge“, iar apoi i-a scris lui Timotei: „De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică“ (2 Timotei 2.10). Cine vrea să conducă suflete la Domnul, iar apoi, după ce acestea au găsit mântuire şi pace, să le slujească spre binecuvântare, trebuie să renunţe la comoditate şi să ia asupra sa osteneală, lipsă, suferinţă şi batjocură, altfel nu este vrednic pentru această slujbă minunată. Cât de mulţi lâncezesc şi strigă zilnic în jurul nostru după mântuire şi pace, dar noi ne facem că nu auzim strigătul, nu-i dăm atenţie şi visăm şi dormim în timpul pe care ar trebui să-l folosim pentru a da mărturie; şi păcătoşii merg neîmpăcaţi în veşnicie, înaintea judecăţii şi a condamnării. Să fim cu toţii plini de dragostea lui Hristos şi să-i ajutăm pe cei pierduţi!

O picătură



   Timo se supără de fiecare dată când deschide fereastra camerei. De luni de zile poate fi acţionată doar depunând un efort extrem de mare. Scârţâie şi trosneşte. „De fapt, ar trebui să-i dau doar o picătură de ulei, dar...“ Dar deja este cu gândurile în altă parte. Până la următoarea deschidere de fereastră. Atunci, Timo se supără din nou. Şase luni durează până să procure uleiul. După ce pune o picătură în părţile mecanice ale ferestrei, încetează dintr-o dată scârţâitul şi trosnitul. Mânerul ferestrei se poate deschide extrem de uşor. Şi doar cu o singură picătură de ulei.
   „Oare există şi pentru relaţiile dintre oameni o substanţă de ungere?“, se întreabă Timo. Adesea, lucrurile se agaţă şi se înţepenesc şi acolo. El vrea să încerce în această săptămână cu „picătura prieteniei“. Când colegul lui de clasă îl tratează obraznic, Timo reacţionează calm. El îl salută politicos pe vecinul morocănos şi renunţă la cearta obişnuită cu sora lui mai mică, cu privire la cine trebuie să şteargă vasele astăzi. El observă cât de relaxante şi simple devin unele lucruri. La sfârşitul săptămânii, Timo ajunge la rezultatul: o picătură de prietenie acţionează vizibil şi merită în orice caz. De ce nu a început mult mai devreme?

luni

Cavalerul Tim cucerește un prieten



   Tim stătea în camera lui șezând turcește pe podea. El era adâncit într-o carte – desigur, o carte despre cavaleri. De aceste povești nu se sătura niciodată. Cavalerii erau tema preferată a lui Tim, iar la citirea poveștilor se vedea chiar pe sine șezând pe un cal cu zale strălucitoare. El își închipuia cum ar arăta ca un cavaler victorios, cu steagul fluturând, după ce ar cuceri cetatea dușmanilor.


   Dar acum era întrerupt din visurile sale.
   - Tim, vino la masă! o auzi pe mama chemându-l.
   Nu-i prea convenea, pentru că tocmai a ajuns la un pasaj foarte captivant în carte. Totuși, o puse deoparte, căci nu dorea să o lase pe mama să aștepte.
   - Ei, cavalerule Tim, cât de mult ai citit în cartea ta? îl întrebă mama lui în timpul mesei.
   Cu ochi strălucitori, Tim îi relată despre faptele eroice ale cavalerilor, despre care tocmai citise.
   - Aș dori să ajung și eu un cavaler care îi învinge pe dușmani și cucerește multe cetăți, visa el cu ochii deschiși.
   - Crezi că un cavaler a fost victorios deja la prima lui luptă? a vrut să știe mama.
   - Desigur că nu, spuse Tim, a fost nevoie de mult antrenament. Unii au așteptat ani de zile până au intrat pentru prima oară în luptă. Iar între timp s-au antrenat tot mereu.
   - Ce trebuia să învețe un cavaler?
   Tim se uită la mama lui. „Mama pune astăzi întrebări foarte ciudate“, se gândi el. Dar totuși îi răspunse:
  - Ei bine, cred că trebuia să învețe să nu intre orbește într-o luptă, ci să acționeze cu stăpânire de sine și gândind bine ce face. Mai mult trebuia să aprecieze întotdeauna, dacă străinul este un prieten sau un dușman. Unii străini s-au prefăcut că ar fi în necaz, dar în realitate erau hoți sau spioni.
   Tim vorbi cu toată pasiunea. Mama lui îl ascultă interesată și spuse:
   - Te-ai gândit vreodată că poți fi un cavaler și fără cal și zale?
   Tim se uită la ea nedumerit și se gândi la ce se referă. Mama lui îi explică:
   - Da, gândește-te. Unele lucruri din cele ce tocmai mi le-ai spus poți să le faci și în purtarea cu colegii tăi de clasă.
   Încet înțelese la ce se refererea mama lui. În următoarele zile se gândi tot mereu la această discuție.
   Câteva săptămâni mai târziu veni fugind acasă.
   - Mamă, mamă, l-am cucerit! o strigă el pe mama lui.
   - Încet, Tim, îl frână ea puțin. Descalță-te și așază-ți ghiozdanul în colț. Și după ce te-ai spălat pe mâini, putem mânca în liniște și să-mi povestești pe rând totul.
   Tim rezolvă foarte repede tot ce i-a spus mama.
   - Acum spune-mi pe cine ai cucerit? întrebă mama când Tim stătea la masă.
   Bucuros, el răspunse:
   - Pe cel nou din clasa noastră! Îl cheamă Călin și locuiește numai la câteva case depărtare de noi. Până acum nu a vrut să vorbească cu nimeni și mergea totdeauna singur spre casă. Dar astăzi m-a întrebat dacă putem să mergem împreună acasă. El a vrut să mă întrebe ceva de la ora de matematică.
   - Aha, spuse mama lui interesată. Și cum ai reușit acest lucru? Cum ai pregătit câmpul de cucerire?
   - Știi când am vorbit ultima dată despre cavaleri și despre ce trebuie ei să poată? întrebă Tim.
   Mama lui dădu din cap afirmativ, și Tim începu să povestească:
   - Ai spus că poate și eu aș putea fi un asemenea cavaler. N-am știut la început foarte exact unde să încep. Dar L-am rugat pe Domnul Isus, ca să mă ajute și să-mi dea o idee bună. Și apoi a venit Călin în clasa noastră și nu a vrut să aibă de-a face cu nimeni.
   - Este poate foarte timid? întrebă mama lui.
   - Da, cred că da. În orice caz, ceilalți băieți din clasă l-au necăjit mereu, pentru că nu spunea niciun cuvânt. Dar eu n-am făcut așa.
   Mama îi zâmbi și spuse:
   - Aceasta este bine! L-ai ajutat?
   Tim dădu din umeri și zâmbi și el.
   - Da, așa ceva. I-am arătat unde este biblioteca școlii, pentru că nu avea toate cărțile noi. Și când a lipsit o zi în ultima săptămână, i-am pus în cutia poștală temele. Nu a fost de fapt nimic deosebit, dar lui Călin i-a părut bine. Astăzi mi s-a adresat pentru prima dată și m-a întrebat dacă putem merge împreună acasă.
   Mama lui Tim se uită la el zâmbind.
   - Și, te bucuri?
   Tim dădu din cap bucuros. Apoi deveni gânditor și se gândi ce i-a povestit Călin.
   - Mama lui Călin și cu el s-au mutat aici, pentru că tatăl lui nu mai trăiește la ei. După ce au trebuit să plece din casa frumoasă și Călin nu a mai avut lucruri așa de frumoase ca ceilalți, el a fost luat în râs la școala veche. Și acum i-a fost teamă că și copiii din clasa noastră îl vor supăra. Acum se bucură că am devenit prieteni. Mamă, pot să merg imediat la el? La școala lui veche n-au ajuns așa de departe ca noi la matematică și m-a întrebat, dacă l-aș putea ajuta la temele de casă.
   Mama l-a mângâiat pe Tim pe cap și a spus zâmbind:
   - Desigur, cavalerule Tim! Prietenia voastră trebuie îngrijită, exact ca o cetate care trebuie protejată. Și aceasta este o bună bucată de lucru.
   Tim dădu din cap afirmativ.