„Vii o dată,
Liza? Totdeauna tândăleşti.“ Fratele mai mare al Lizei, Beniamin, se grăbea.
Astăzi după-masă venea prietenul său Alin la el, pentru a merge cu bicicletele
şi de aceea dorea să ajungă repede acasă. Dar trebuia să o aştepte pe Liza,
care era cu trei ani mai mică decât el şi mergea în clasa a cincea. Mama lor
era mai liniştită, dacă veneau împreună de la şcoală acasă.
„Vin, a
trebuit să mai vorbesc o dată cu Iulia, când ne întâlnim pentru proiectul
nostru.“ Liza alergă spre fratele ei şi sări agitată de pe un picior pe altul.
„Trebuie să strângem frunze şi să le cercetăm la micrsop şi apoi să desenăm ce
am descoperit. La biologie.“
Beniamin porni
cu paşi mari alături de ea şi zâmbi uitându-se la sora lui mai mică. Era totdeauna
plină de entuziasm şi îi molipsea pe toţi.
Deodată Liza
se opri în mijlocul propoziţiei şi rămase pe loc nemişcată.
Beniamin se
uită mirat la ea. „Ce este?“
Liza arătă
spre stânga. Acolo stăteau trei băieţi în faţa unei fetiţe care se uita
temătoare. „Este Daria din clasa mea, iar băieţii sunt Teo, Marc şi Andi. Şi ei
sunt cu mine în clasă. Ce fac acolo?“
Teo era
destul de mare şi puternic. El ţinea strâns de ghiozdanul Dariei şi râse de ea:
„Tu nici măcar nu ştii corect limba.“ Ceilalţi băieţi râseră.
„Hai cu mine,
Liza!“ strigă Beniamin. Cei doi ieşiră din spatele tufişului şi se îndreptară
spre grup. „Bună, Daria“, spuse Liza, „vrei să mergi cu noi? Avem aproape
acelaşi drum. Bună, băieţi!“
Teo lăsă de
ghiozdan, iar Daria alergă spre Liza şi Beni. „Da, vin cu voi.“
Cei trei
trecură pe lângă băieţi şi aceştia se întoarseră încet şi dispărură în altă
direcţie.
După câţiva
metri, Beniamin se opri. „Ce a fost acolo, Daria?“
„Ah, ei mă
necăjesc întruna, mă împing şi spun că familia mea este proastă, pentru că
suntem aşa mulţi copii şi că purtăm haine comice şi...“
Daria se
lupta cu lacrimile. „Nu avem aşa mulţi bani, pentru că tatăl meu nu a primit
încă un loc de muncă.“
Liza îşi duse
braţul în jurul Dariei. „Dacă vrei, poţi să lucrezi cu mine şi Iulia la
proiectul nostru la biologie şi putem să mergem întotdeauna împreună la şcoală
şi înapoi. Voi nu locuiţi foarte departe de noi. Poţi să ne aştepţi în faţa
casei voastre, sau Beni?“ Ea se uită la fratele ei şi acesta aprobă. „Desigur.
Dacă aceşti băieţi văd că ai prieteni, te vor lăsa în pace.“
Daria zâmbi.
„Mulţumesc, că sunteţi aşa de drăguţi.“
Liza clipi
din ochi către Beni. Ea ştia că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi copiii. Şi aceasta
avea valabilitate în mod deosebit pentru fete ca Daria, cărora le merge aşa de
greu. Poate vor putea să o invite odată pe Daria la ora de copii pentru a-L
cunoaşte pe Dumnezeu...
