vineri

Psalmul 23



   Desigur, cunoşti pe de rost acest psalm frumos. Dar ai citit primul verset cu o accentuare deosebită? Pentru că atunci, fiecare cuvânt în parte îţi va deveni preţios.
   Domnul este Păstorul meu: Nu este cineva mai prejos, este Însuşi Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, care este Păstorul tău. Cât de siguri suntem la El! El, care a făcut lumile, are şi puterea de a ne păzi.
   Domnul este Păstorul meu: Domnul Isus este şi rămâne Păstorul nostru. Oamenii, chiar tata şi mama, pot cândva să ne uite, dar Domnul Isus, niciodată. „Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios” (2 Timotei 2.13).
   Domnul este Păstorul meu: Un păstor îngrijeşte cu multă atenţie de oile sale, ca nici una să ne se piardă. Aşa îngrijeşte Domnul Isus de oile Sale, de care poţi să aparţii şi tu. Un Păstor mai bun ca El nu există. De aceea încrede-te în El!
   Domnul este Păstorul meu: Dacă aparţii Domnului, pentru că ai iertarea păcatelor tale, atunci şi El îţi aparţine ţie. Tu poţi spune: „El este al meu.” Aşa spune şi Mireasa în Cântarea Cântărilor, care este o imagine a celor credincioşi: „Eu sunt a iubitului meu şi iubitul meu este al meu” (Cântarea Cântărilor 6.3).

joi

Pe braţe puternice



   Era o seară rece, urâtă. Furtuna vâjâia cu zgomot în jurul caselor gri şi înalte. Neîncetat, ploaia biciuia pe asfaltul negru.
   Pe George aproape nu-l interesa vremea. Cu gulerul ridicat, cu mâinile adâncite în buzunarele paltonului, băiatul păşea fără teamă prin seara urâtă. Chiar fluiera un cântecel.
   Ajunse la nişte trepte înalte, care duceau de la oraşul de jos spre piaţa mare din oraşul de sus. Treptele şi împrejurimea lor erau luminate doar de lumina slabă a unei lămpi vechi. Peste tot era întuneric adânc.
   Deodată, George se opri. Încordat ascultă în noapte. Acolo! Iarăşi aceleaşi sunete! Foarte clar, George auzi foarte aproape de el un plânset tânguit şi apăsat. Curajos păşi într-acolo. Acolo văzu un băieţel, care se ghemuia fricos într-un colţ şi plângea încet, dar amarnic.
   George se aplecă spre micuţ:
   - De ce plângi aşa de tare?
   Speriat, copilul se uită în jurul lui, iar apoi începu să suspine:
   - Fratele meu mai mare şi sora mea au plecat de lângă mine, şi arătă cu degetul spre treptele înalte.
   - Atunci trebuie să alergăm repede după ei, spuse George, îl luă pe băiat imediat în braţe şi se grăbi cu el spre trepte. Şi în timp ce îl ducea pe micuţ în braţele sale puternice, două braţe mici se puseră în jurul gâtului lui George, şi el simţi un sărut pe obrazul său. Ce fericit a fost copilul străin, că a găsit un ajutor şi sprijin aşa de neaşteptat!
   Şi George se bucură şi Îi mulţumi lui Dumnezeu că a putut fi de folos.
   Copilul străin de la treptele înalte avea nevoie de cineva, care să-l ia şi să-l ducă cu siguranţă acasă. Dar tot aşa, şi noi avem nevoie de un Salvator şi Conducător, care să ne arate calea, care să ne accepte şi să ne ducă pe braţele Sale puternice în casa cerească a Tatălui.
   „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine“ (Ioan 14.6).
   Nu vrei să te laşi şi tu găsit, salvat şi adus acasă de către Domnul Isus?
   Sau vrei să rămâi pentru totdeauna pierdut?

sâmbătă

Istorisirea de Crăciun



   Timpul Crăciunului este un timp deosebit. Toată luna decembrie aşteptăm sărbătoarea Crăciunului. Şi când soseşte, nu mai lucrăm aproape o săptămână, ci stăm împreună în casele noastre. Ne dăm unii altora cadouri şi ne bucurăm. Unii vizitează oameni care sunt singuratici sau trişti pentru a-i încuraja. De ce se sărbătoreşte această mare sărbătoare neobişnuită? Ziua înainte de prima zi a Crăciunului se numeşte „seara sfântă“. Aceasta este seara, aşa se spune, când S-a născut Isus Hristos, Mântuitorul. Relatarea despre această naştere se găseşte în Biblie, scrisă de un om inteligent, doctorul Luca. El a înţeles cât de important era acest eveniment. Matei, un prieten bun de-al lui Isus, a relatat şi el despre acest eveniment în Biblie. Atunci existau oameni care aşteptau această naştere deosebită. Ei au cercetat să afle în care cetate trebuia să Se nască Isus. Acel loc a fost cunoscut cu multe sute de ani înainte. Ei L-au numit DOMN, pentru că credeau că El era un om foarte măreţ.

   Să ne ducem cu gândul în urmă cu mai bine de 2.000 de ani în Israel! Israel este situat la Marea Mediterană şi este o ţară foarte frumoasă. Doi tineri trebuiau să facă o călătorie lungă din cauza recensământului. Ei se numeau Iosif şi Maria. Iosif era un tâmplar. Ei mergeau din satul lor spre cetatea Betleem. De la Nazaret la Betleem sunt ca. 120 km. Drumul era foarte obositor, mai ales pentru Maria, care trebuia să nască în curând. Când au ajuns la Betleem, cetatea era plină de oameni. Nimeni nu a avut loc pentru ei. Dar copilul S-a născut, iar Maria L-a înfăşat în scutece şi L-a pus într-o iesle din care mâncau animalele.

   Între timp s-a făcut seară. În apropiere se aflau păstori cu turma lor pe păşune. Ei trebuiau să rămână noaptea sub cerul liber, pentru a avea grijă de animalele lor. Deodată un înger a stat lângă ei. Îngerul le-a spus păstorilor, care erau foarte înspăimântaţi: „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună... astăzi… vi s-a născut un Mântuitor.“ Atunci păstorii au ştiut că un copil foarte important s-a născut. Au mers repede într-acolo pentru a-L vedea. Ei au spus tuturor despre ce li s-a întâmplat.

   Şi Maria, mama Sa, ştia: copilul ei nu era un copil obişnuit. Ea avusese înainte o discuţie cu un înger. El i-a spus că tatăl copilului nu era Iosif, ci Însuşi Dumnezeu. Şi tot de la el a ştiut că numele copilului trebuia să fie „Isus“ şi că El va salva oamenii de păcatele lor.

   De departe, dintr-o ţară îndepărtată din est, au venit în ţara Israel oameni înţelepţi, „magii de la Răsărit“. Dar unde doreau să meargă? Nici ei nu ştiau. Ştiau doar atât: tocmai s-a născut un copil în Israel. Acest copil este un mare împărat. Trebuiau să meargă acolo, ca să-L vadă şi să-L admire. Dumnezeu le-a arătat acest lucru: pe cer au văzut o stea deosebită, după care puteau găsi drumul. Şi această stea i-a condus tocmai spre Betleem la casa unde era Domnul Isus. Aveau multe bogăţii cu ei, lucruri preţioase, pe care doreau să i le dăruiască împăratului nou-născut. Şi părinţii se bucurau de copilul lor. Ei nu au înţeles ce însemnau toate acestea, dar Îl iubeau pe Isus foarte mult.

   Isus a fost ascultător de părinţii lui. El a învăţat repede, a fost harnic şi a muncit cu Iosif ca tâmplar. El a ajutat întotdeauna, când oamenii erau în greutăţi. El a vindecat mulţi bolnavi. Dar El a spus şi adevărul, când oamenii gândeau sau făceau rău. De aceea El nu a fost totdeauna iubit. Cu toate că a făcut doar binele, oamenii L-au urât tot mai mult. Ei nu au vrut să-L mai asculte chiar şi atunci când avea cel mai bun sfat pe care l-ar fi putut da cineva. Mulţi Îl batjocoreau, unii chiar au încercat să-L omoare. Dar El era Dumnezeu – El ştia totul şi putea totul. Şi nimeni nu avea voie să-L omoare, dacă El nu ar fi permis. La sfârşit S-a lăsat prins. Oamenii trebuiau să înţeleagă că Dumnezeu îi iubea. Pentru aceasta, El chiar va muri. Apoi L-au batjocorit şi L-au bătut, L-au pus pe o cruce, unde a murit. Mulţi au fost împotriva Domnului Isus. Dar au fost şi din aceia care Îl iubeau. Ei L-au cunoscut şi au învăţat mult de la El. De aceea au fost foarte trişti când El a murit la cruce. Ei s-au gândit că nu-L vor mai revedea niciodată. Dar nu a fost aşa.

   După trei zile, El a ieşit din mormânt – era iarăşi viu. Pe mâinile şi trupul Său se mai vedeau urmele rănilor. Mulţi oameni L-au văzut. Poţi să-ţi imaginezi cât de mult s-au bucurat?
   El le-a spus prietenilor Săi, ca să spună mai departe şi altora despre El. Ce trebuiau să spună? „Isus trăieşte şi astăzi!“ La câteva zile după ce a ieşit din mormânt, El S-a întors în cer la Dumnezeu. Câţiva din prietenii Lui au văzut şi mulţi au auzit despre aceasta.
   Pentru că Domnul Isus trăieşte, poţi astăzi să vorbeşti cu El, poţi să te rogi Lui şi să-i spui tot ce ai făcut rău. Tot răul din viaţa ta vrea să ţi-l ierte dacă Îl rogi. Atunci te afli pentru totdeauna de partea lui Dumnezeu. Nimeni nu te mai poate despărţi de Isus, Domnul tău.
   El doreşte să-ţi spună ce trebuie să faci pentru a-i face bucurie. Poate întrebi: Cum poate vorbi El cu mine? – El ne-a dat o carte: Biblia. Acolo este scris foarte mult despre Domnul Isus, nu doar istorisirea de Crăciun, ci şi cum a trăit El aici pe pământ. Poţi să citeşti în ea cum a murit şi a înviat.
   Vei fi foarte fericit, când vei afla că El te iubeşte şi poţi să te încredinţezi Lui.

vineri

Lumini



   Învăţătorul şcolii duminicale a aşezat odată o mulţime de lumânări de mărimi diferite pe masă. Noi ne uitam la el şi eram foarte curioşi să aflăm ce înseamnă aceasta. După ce toate lumânările au fost aranjate după mărime pe un rând şi după ce au fost aprinse, învăţătorul spuse:
   - Aceste lumânări reprezintă o familie: bunicul, tata şi mama, doi copii mai mari şi mezinul, cel mai mic din familie. Să presupunem că toţi şase L-au primit pe Domnul Isus în aceeaşi zi – poate la o evanghelizare – şi au fost mântuiţi. Acum, toţi cei şase Îl iubesc şi doresc să fie o lumină pentru El.
   Ne uitam toţi cu atenţie la micile lumânări, care ardeau înaintea noastră pe masă.
   - Ce credeţi voi, care lumânare îl reprezintă pe bunicul şi care pe mezin?
   Noi i-am răspuns imediat că lumânarea mare îl reprezintă pe bunicul şi cea mică pe cel mai mic din familie. Dar învăţătorul dădu din cap. Tăcu un timp şi se uită cu atenţie la noi, iar noi am făcut linişte. Atunci am înţeles ce ar trebui să ne arate luminile. Lumânarea cea mică ar putea reprezenta pe bunicul, iar cea mare pe mezin! Nu avea mezinul, după gândirea omenească, timpul cel mai îndelungat înaintea sa, ca să fie în această lume o lumină pentru Mântuitorul?
   La Domnul Isus niciodată nu vii prea devreme şi nu Îi slujeşti niciodată îndeajuns.

luni

Un sfârşit bun



   Deodată, toţi cei patru prieteni sunt la pământ din cauza agitaţiei de care au avut parte. Restul drumului este parcurs în linişte.
   - Mulţumim pentru ziua frumoasă, spune Timi, când domnul Rotaru îi lasă acasă.
   Izabela visează noaptea despre urşi, cerbi, bizoni şi vânători cu puşti cu alice. Dar când dimineaţa apare soarele pe patul ei, totul este dat uitării. După-masa, copiii merg pe drumul cunoscut spre familia Rotaru. Trebuie să afle neapărat cum s-a terminat întâmplarea!
   Doamna Rotaru le deschide zâmbind şi Bruno sare dând din coadă în jurul copiilor. Numai domnul Rotaru arată puţin încurcat.
   - Soţia mea m-a certat ieri, recunoaşte el. Şi are dreptate. Trebuia neapărat să aştept cu voi ieri în maşină până sosea poliţia. Îmi pare rău că v-am pus în pericol.
   - Dar totul s-a terminat cu bine, spune Manu fără griji.
   - Da. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu!
   - Ce s-a ales de bărbatul care a fost ieri arestat de poliţie?
   - Este vorba într-adevăr de colegul tatălui tău, Manu. Nistor a recunoscut că a tras în animalele din pădure.
   - Dar de ce?
   - Doar din mânie faţă de situaţia lui. Familia lui este destrămată, el se scufundă în datorii, nu are prieteni.
   - Mânia nu este o soluţie, spune Manu trist.
   - Nu.

   Au trecut mai multe săptămâni. Prima zăpadă a căzut şi mai sunt doar puţine zile până la vacanţa de Crăciun.
   - De la excursia la parcul de distracţii este destul de plictisitor la noi, spune Manu într-o zi la şcoală.
   - Eu cred că a fost destulă agitaţie pentru întreaga iarnă, spune Maia. Dar ce spuneţi, dacă am vizita cândva familia Rotaru, pentru a vedea cum le merge animalelor?
   - Eu vreau să ştiu dacă Fredi mai este acolo, se gândeşte Manu.
   - Am putea face prăjituri şi fursecuri de Crăciun şi să le luăm cu noi, continuă Izabela mai departe planul.
   Astfel, cei patru prieteni se pornesc la drum în după-masa următoare spre familia Rotaru. Zăpada a îmbrăcat totul într-o pătură groasă şi albă.
   - Mai ştii cum l-am cunoscut pe domnul Rotaru ? întreabă Maia bine dispusă. Izabela chicoteşte.
   - Nu voi uita acel moment niciodată.
   Puţin mai târziu, copiii se află împreună cu familia Rotaru la marginea iazului nins, după ce au vizitat poneiul şi măgăruşul în grajd.
   - Fredi a plecat, constată Manu trist.
   - Da, deja de mai multe săptămâni, spune domnul Rotaru.
   - Sper că îi merge bine şi la primăvară îşi întemeiază o familie.
   - I-ai dorit aşa de mult libertatea, spune doamna Rotaru.
   - Da, spune Manu. Şi apoi zâmbeşte vesel. Să ai o casă nu este rău.
   - Acum veniţi în casă, spune domnul Rotaru. Deabia aştept să mănânc prăjitură!
   În această după-masă se face devreme întuneric, iar doamna Rotaru a aprins lumânări.
   - Ai citit între timp întreaga Biblie pentru copii, Izabela? întreabă domnul Rotaru. Izabela afirmă. Atunci cunoşti istoria naşterii Domnului Isus?
   - Da. Dar doresc să o mai ascult o dată.
   Şi domnul Rotaru începe istorisind: „A sosit timpul ca Dumnezeu să trimită pe Fiul Său ca copil pe pământ. De aceea El a trimis un înger la Maria, o fată săracă, dar care provenea dintr-o familie împărătească, pentru a-i anunţa naşterea Domnului Isus. Maria era logodită cu Iosif, un tâmplar din Nazaret. Tocmai când a sosit timpul naşterii pentru Maria, ei au trebuit la indicaţia împăratului îndepărtat să călătorească în patria lor Betleem. Toate locurile de poposire erau suprapline, de aceea Domnul Isus a fost născut într-un grajd pentru animale. O iesle a fost primul lui pătuţ. Împăraţii şi oamenii puternici nu au luat în seamă naşterea lui. Dar păstorilor, lucrătorii de noaptea în acel timp, care făceau de pază pe câmp la animalele lor, li s-a vestit de către îngeri venirea Fiului lui Dumnezeu. Domnul Isus a venit aproape de toţi care trăiau în întuneric şi singurătate, şi El rămâne pentru totdeauna la noi, dacă vrem!“