vineri

Biblia în casă



   Un funcţionar de bancă a călătorit cu nepotul lui spre vestul îndepărtat al Americii de Nord şi amândoi au trebuit într-o seară să înnopteze într-o cabană din bârne singuratică. Locatarul era un bărbat zgârcit la vorbă şi cu maniere grosolane, şi multele topoare, ciocane, puşti şi pistoale de pe pereţi li s-au părut ciudate vizitatorilor. Au presupus că au ajuns într-o peşteră de tâlhari şi s-au hotărât ca atunci când unul doarme, celălalt să vegheze cu revolverul încărcat. Mai întâi a fost rândul nepotului să vegheze. Acesta supraveghea foarte atent prin crăpăturile uşii barăcii pe bărbatul necunoscut. A văzut cum acesta, după ce a servit masa de seară, a luat de pe o grindă o carte groasă, o Biblie veche, a citit atent în ea şi după aceea a îngenuncheat la masa sa pentru rugăciune. Acum, nepotul s-a liniştit pe deplin, a urcat la unchiul său în podul barăcii şi i-a zis: „Putem dormi liniştiţi; omul a citit în Biblie înainte de culcare, el nu ne face nimic.” Era un tăietor de lemne paşnic. În dimineaţa următoare s-au despărţit cordial de el şi l-au răsplătit din belşug pentru ospitalitatea de care au avut parte.
   O cântare veche spune aşa:
Unde nu-i Biblie-n casă,
Ea-i pustie, tristă, ştearsă;
Ușor vrăjmașu-și face loc,
Dar Dumnezeu nu e deloc.
Omule, de-aceea, nu lăsa
Loc celui rău în casa ta;
Chiar ultimul tău ban să-l dai
În casă Biblia s-o ai.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu