vineri

Înăuntru sau afară?



   M-am apropiat odată de uşa unui magazin pentru a cumpăra ceva. În aceeaşi clipă a apărut un bărbat din cealaltă parte, la fel ca mine, în faţa uşii. Salutând, proprietara magazinului a ieşit, l-a primit cu mare amabilitate pe acel domn, i-a spus să intre la soţul ei şi apoi a închis uşa după ea.
   Atunci mi-a trecut prin minte cuvântul Domnului Isus, care este scris în Matei 24.40:
   „Unul va fi luat şi altul va fi lăsat.”
   După niciun minut doamna a ieşit iarăşi şi şi-a cerut scuze că mi-a închis uşa în faţa nasului. I-am spus că nu face nimic; dar în sinea mea m-am gândit că aşa va fi închisă odată uşa cerului sau uşa harului pentru mulţi aşa-zişi creştini.
   Da, în acel minut mi-am imaginat cât de îngrozitor va trebui să fie pentru aceia care nu vor fi pregătiţi când Isus va reveni şi El le va spune:
   „Duceţi-vă de la Mine, nu vă cunosc!”

   Ce trebuie să facem, ca El să ne cunoască? Este foarte simplu, şi anume: să venim la El aşa cum suntem şi să devenim oiţele Sale.
   Isus spune în Matei 11.28: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă”, iar în Ioan 10.27, 28 spune: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri...”
   Când l-a întrebat odată un om pe Mântuitorul: „Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?”, El i-a dat răspunsul: „Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun că mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea. Odată ce Stăpânul casei Se va scula şi va încuia uşa, şi voi veţi fi afară şi veţi începe să bateţi la uşă şi să ziceţi: Doamne, Doamne, deschide-ne! Drept răspuns, El vă va zice: Nu ştiu de unde sunteţi ... depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi lucrătorii fărădelegii” (Luca 13.23-27).
   Da, aceştia sunt aceia care nu-L urmează pe Mântuitorul şi care nu şi-au deschis uşa inimii când El a bătut la ea cu iubire şi totodată cu avertizare. Atunci vor sta rugându-se în faţa uşii Împărăţiei cerurilor, dar ea nu se va mai deschide! Ei vor sta afară pentru veşnicie!

   Mântuitorul spune în ultimul capitol din Biblie, în Apocalipsa 22, de trei ori: „Eu vin curând!” Ceea ce El spune, este adevărat şi se împlineşte.
   De aceea, iubit copil, gândeşte-te că astăzi s-ar putea să revină Mântuitorul. Eşti gata? Ai găsit în El şi ai primit de la El viaţa veşnică? Sau te afli printre aceia care vor sta rugându-se în faţa uşii Împărăţiei cerurilor pentru a fi lăsaţi înăuntru, dar va fi prea târziu pentru veşnicie?
   Oh, dacă nu I-ai dăruit Mântuitorului inima ta, deschide-I inima chiar acum! Recunoaşte păcatele tale şi crede că El ţi-a spălat inima cu sângele Său! Astfel, El intră cu pacea Sa şi cu bucuria Sa în inima ta.

   „ ...O, de aţi asculta azi glasul Lui! Nu vă împietriţi inima...” Psalm 95.7-8

Micul hoţ



   Cine este un hoţ? Un hoţ este un om care a furat. Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, ne spune tot mereu: „Să nu furi!”
   În orfelinatul nostru aveam tot mereu de-a face cu câte un mic furt. Hoţul încerca să se ascundă, dar ochii speriaţi, capul roşu, neliniştea dezvăluiau de cele mai multe ori hoţul.
   Într-o zi i-au fost furaţi unui băiat trei dolari. Cine a făcut acest lucru? Niciunul nu a recunoscut că este hoţul.
   Învăţătorul i-a chemat pe toţi copiii în sala de mese şi le-a ţinut o predică serioasă. Totuşi nimeni nu a recunoscut că este hoţul.
   Dimineaţa următoare, învăţătorul le-a vorbit iarăşi cu seriozitate despre păcatul furtului. Dacă hoţul îl va recunoaşte acum, atunci el nu va fi bătut. Dar dacă nu-l va recunoaşte, atunci Dumnezeu îl va descoperi şi hoţul va fi pedepsit. Dar nimeni nu a spus niciun cuvânt!
   Încă o dată li s-a prezentat cu mare seriozitate că Dumnezeu îl cunoaşte pe hoţ, căci Dumnezeu l-a văzut şi acum se va vedea cine a furat.
   Toţi copiii trebuiau să vină în curtea şcolii. Într-o cameră mică şi întunecoasă a fost aşezată o masă şi pe masă a fost legat un cocoş mare. Fiecare copil trebuia să pună mâna pe coada cocoşului. Dacă cocoşul va cânta, acela va fi hoţul.
   Înainte s-au rugat încă o dată ca Dumnezeu să-l descopere pe hoţ. Apoi fiecare băiat trebuia să intre singur în camera întunecoasă. Nimeni nu îl putea vedea acolo. Apoi trebuia să atingă coada cocoşului şi să iasă printr-o altă uşă. La puţină depărtare de uşă era învăţătorul, iar fiecare copil trebuia să-i arate mâna când ieşea din cameră şi se aşeza lângă învăţător.
   Cincizeci de copii au intrat deja prin cameră, dar cocoşul nu a cântat.
   - Dumnezeu va descoperi hoţul, spunea mereu învăţătorul.
   Băieţii au mers mai departe, unul câte unul, prin cameră, atingeau coada cocoşului, iar când ieşeau, învăţătorul cerea fiecăruia:
   - Să-ţi văd mâna.
   76 de băieţi au trecut deja, iar acum urma al 77-lea băiat. Acesta a intrat, a ieşit şi a trebuit să arate mâna ca şi ceilalţi. Şi iată – învăţătorul a spus:
   - Tu eşti hoţul!
   Dar băiatul a spus cu glas plângător:
   - Dar cocoşul n-a cântat.
   - Dar nu i-ai atins coada, i-a spus învăţătorul.
   - Nu, pentru că mi-a fost teamă că va cânta.
   - Unde ai ascuns banii?
   - În cameră, a fost răspunsul hoţului prins.

   Cum a putut să ştie învăţătorul că acest băiat nu a atins coada cocoşului? Învăţătorul a uns coada cocoşului cu ulei, iar fiecare băiat care o atingea avea ulei pe mână. Acest băiat avea mâna curată, deci nu a atins coada, pentru că i-a fost teamă că cocoşul va cânta.
   Da, băiatul a vrut să fie mai isteţ ca ceilalţi în camera întunecoasă şi să nu atingă coada, dar Dumnezeu a descoperit păcatul!

   Oh, dragi copii, feriţi-vă de furt! Nu deveniţi hoţi! Odată totul va ajunge la lumină, şi atunci vai de hoţi! Recunoaşte astăzi dacă ai furat ceva de la mama sau de la altcineva! Adu totul în ordine! Ei te vor ierta şi apoi spune-I şi lui Isus!

   „ ...nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut.” Matei 10.26
   „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” 2 Corinteni 5.10

marți

Manşonul de blană



   Într-o zi geroasă de iarnă, trei tinere au urcat în tramvaiul dintr-un oraş mare. Râdeau şi făceau glume, aşa cum fac cu plăcere aşa-zisele „fetişcane”, şi se bucurau de zăpada groasă şi de florile de gheaţă de la geam. Pe umăr, fiecare avea o geantă de piele mare cu inscripţia de aur „muzică”. Evident veneau de la o oră de pian sau de cor şi deci nu trebuiau, sau cel puţin încă nu trebuiau, să-şi câştige pâinea zilnică. Într-o staţie s-a aşezat în faţa lor un băiat în jur de zece ani, care purta un costum destul de subţire şi uzat şi care îşi băga mereu adânc în buzunarele pantalonilor mâinile învineţite de frig. „Unde vrei să mergi?” l-a întrebat conductorul. „Pe strada ciorilor”, a răspuns el. – „Zece bani.” Băieţelul a căutat într-o punguliţă de bani uzată şi a scos cinci monede de câte doi bani. I-a dat omului şi apoi şi-a plecat obosit capul, ca să doarmă puţin.
   Un domn mai în vârstă, care stătea ceva mai deoparte, i-a dat domnişoarei de lângă el o monedă de argint, a făcut semn spre băiat şi a zis: „Celui de acolo!” Râzând, fata i-a pus încet banii în buzunarul hainei. Acum una dintre prietenele ei a devenit atentă la micul călător şi cu un „Ah, săracul băieţel!” i-a împins sub cap manşonul moale de blană, pentru ca el să poată să se odihnească mai bine. El a deschis puţin ochii şi i-a aruncat o privire mulţumitoare zâmbind. Apoi i-a închis. A treia domnişoară a luat o tablă mică de ciocolată din buzunarul hainei ei şi i-a împins-o tânărului. Vecina ei a adăugat un covrig cu zahăr, pe care îl ţinea ascuns în geanta de muzică. Ce fericit şi bucuros a fost băiatul!
   „Acum trebuie să-mi dai manşonul”, i-a zis după un timp domnişoara a doua, şi când conductorul a strigat: „Poarta împăratului!”, ea a coborât împreună cu prietenele ei, grăbindu-se spre casă. Dar mica întâmplare a făcut o impresie adâncă şi de neuitat asupra ei. Pentru prima dată i s-au deschis ochii pentru nevoile multor semeni de-ai ei şi a simţit adevărul cuvintelor lui Isus: „Este mai ferice să dai decât să primeşti” (Faptele Apostolilor 20.35). Începând de atunci, ea a devenit o adevărată prietenă a săracilor şi mai târziu ca soră medicală s-a dedicat îngrijirii bolnavilor, profesie în care, cu cât trecea timpul, cu atât se simţea mai fericită. Şi totul a început cu manşonul.

Isuse scump



Isuse scump, eu sunt copil,
ştiu încă prea puţine
de jertfa Ta, de harul Tău,
dar Te iubesc pe Tine.

Isuse, glasul Tău cel blând
şi faţa Ta senină
îmi face inimioara mea
de bucurie plină.

De-aceea Te iubesc cu dor
şi-aş sta mereu cu Tine,
căci, când aud Cuvântul Tău,
mă simt aşa de bine.

Isuse, ţine-mă mereu
sub dulcea Ta privire
şi ţine-n inimioara mea
pe veci a Ta iubire.

Ca să fiu bun şi-ascultător,
în orice zi, de Tine,
ca-n veci cu Tine eu să fiu
şi Tu în veci cu mine.