O tânără îngrijitoare dintr-un spital
american a istorisit următoarea întâmplare:
Era rândul meu în sala de operații. Un
chirurg renumit avea de tratat un caz foarte dificil, iar mai mulți doctori
erau prezenți la operație. Când pacientul s-a aflat pe masa de operație și
anestezistul trebuia să înceapă, chirurgul a întrebat-o pe sora-șefă:
- Avem tot ce ne-ar trebui la îndemână – sau
ar mai putea fi făcut ceva în interesul bolnavului înainte de a începe
operația?
Atât răspunsul sorei, cât și al altor
asistente a fost:
- Putem începe. Pentru toate s-a purtat de
grijă. Nimic n-a fost uitat.
Chirurgul s-a gândit puțin, apoi a spus cu
glas calm și hotărât:
- Ceva putem totuși să mai facem: Ne putem
ruga. Și astfel, toți am stat în jurul mesei de operație cu capetele plecate,
iar chirurgul l-a încredințat, în puține cuvinte, pe pacient în mâna lui
Dumnezeu, dar și pe el însuși și pe fiecare în parte dintre cei prezenți.
Operația a reușit.
Atât timp cât voi trăi, nu voi uita această
clipă, a spus tânăra soră. Chirurgul a simțit dependența sa de Dumnezeu și nu
s-a rușinat să caute ajutor la Dumnezeu.