Vezi cu ochii. Dumnezeu ţi-a dat doi ochi,
care sunt ca două minunate ferestre mici, care se autoreglează. Dacă este prea
multă lumină, ei se închid puţin; dacă lumina este slabă, ei se deschid larg,
ca să poată intra mai multă lumină.
Ai doi ochi pentru a vedea lucrurile mai
clar. Când vezi cu amândoi ochii, ai două imagini ale aceluiaşi lucru, iar
creierul tău le transformă într-o singură imagine clară.
Ştii pentru ce sunt lacrimile? Ele spală
praful de pe micile tale ferestre. De fiecare dată când clipeşti, două lacrimi
vin să-ţi spele ochii. Asta îţi face
ochii atât de strălucitori ca cerul albastru de după ploaie.
Unele lucruri ca microbii care îţi intră în
corp ca să te facă bolnav sunt prea mici pentru a-i vedea. De aceea trebuie să
mănânci numai mâncare curată. Doctorii văd microbii printr-o sticlă care
măreşte, numită microscop. Unele lucruri, ca stelele, sunt prea departe ca să
le vezi. Dacă însă te uiţi printr-un telescop, vei putea vedea multe lucruri
îndepărtate. Dacă ochii nu-ţi sunt prea buni, poţi purta ochelari care să te
ajute să vezi mai bine.
Sunt mulţi oameni care au ochi foarte buni,
dar nu văd lucrurile minunate făcute de Dumnezeu. Trec pe lângă un pom ale
cărui frunze verzi şi galbene joacă în lumina soarelui şi nu le observă. Ei nu
văd minunatele flori care cresc lângă drum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu